Istoric
În secolul XIII aici exista o bazilică în stil romantic, însă pe parcursul secolelor următoare, datorită invaziilor turcești, a fost necesară extinderea și fortificarea acesteia. Astfel, în 1466, este menționată biserica fortificată din Agnita, biserică contruită pe nucleul fostei bazilici romanice, în stil gotic, însă cu îmbinări armonioase de elemente renascentiste si baroce.
Biserica mai păstrează și astăzi vechile incinte de fortificație și turnurile de apărare: Turnul Clopotniță, Turnul Croitorilor, Turnul Cizmarilor, Turnul Dulgherilor și bineînțeles, Turnul Slăninilor, turn în care, după obiceiul săsesc din întreaga Transilvanie, breslașii își depozitau slănina. De fapt, sarea folosită pentru conservarea slăninii a atacat lemnăria turnului în timp, astăzi unele bârne fiind putrede.
În 1466, regele Maria Corvin acordă Agnitei “jus gladii”, dreptul de a condamna prin execuție cu spada, precum și permisiunea de a ține, în caz de război, jumătate din totalul bărbaților apți de luptă pentru apărarea cetății, cu motivarea că localitatea ar fi situată la granițele Transilvaniei. Dreptul acesta este foarte important în Evul Mediu dovedind considerația de care se bucură localitatea respectivă, dar și faptul că numărul locuitorilor era unul destul de important.
O legendă povestește despre un asediu îndelungat al otomanilor la Agnita. Întreaga populație se adăpostea în cetate, însă proviziile erau pe sfârșite și curând aveau să capituleze în fața inamicilor. Curajul Ursulei, fiică de tăbăcar, a salvat cetatea. Aceasta s-a îmbrăcat în zdrențe, a luat o talangă în mâini și a ieșit din cetate urlând. Înfățișarea ei a speriat dușmanii care nu știau ce arătare e aceea…au fugit cu toții, iar cetatea Agnitei a fost salvată! Astfel a izvorât povestea lolelor, dar asta este o altă poveste.
