Istoric

Cetatea bisericească din Codlea este dominată de turnul clopotniței, care în urma completărilor din diferitele etape de construcție a ajuns să aibă ziduri de 5 metri grosime. Biserica a fost ridicată în sec. al XIII-lea, iar în sec. al XV-lea a fost transformată în biserică sală gotică. Primele invazii otomane i-au convins pe localnici că au nevoie de o bună apărare. Drept urmare, ansamblul a fost înconjurat cu un zid de incintă înalt de peste 8 metri și gros de 2 metri, prevăzut cu goluri de tragere și guri de aruncare. La interiorul acestuia s-au construit cămări de provizii, astfel pe lângă vieţile oamenilor fiind protejate și bunurile lor.

Interiorul bisericii este dominat de tavanul casetat pictat, format din 252 de panouri și realizat la început de sec. XVIII. Nu mai puțin impresionantă este orga din 1783, opera maestrului Prause din Silezia, unul dintre cele mai valoroase instrumente din Transilvania, de a cărui cromatică s-a ocupat pictorul Oelhahn.

De pe noua promenadă frumos amenajată în Codlea, vizitatorul poate admira biserica fortificată, având ocazia de a visa la istoria seculară a acesteia. Poate și să-și închipuie cum arăta acest tablou atât de pitoresc acum 400 de ani, când principele Gabriel Báthory asedia cetatea.

Biserica Fortificată Codlea, perla din Țara Bârsei

Ansamblul Bisericii Evanghelice Fortificate din Codlea și-a recăpătat o parte din strălucirea de odinioară în urma implementării unui proiect cu fonduri europene. Își primește enoriașii și turiștii în straie noi.

ÎnainteDupă

Vizualizare tur virtual

Pe butonul de mai jos se poate vizualiza on-line turul virtual al Bisericii Evanghelice Fortificate din Codlea.

Date contact

0787 698 452
zeiden@evang.ro

Bilete și program

Accesul se face sub formă de donație

Octombrie-Mai, Luni-Vineri: 10:00-15:00
Iunie-Septembrie, Luni-Vineri: 10:00-18:00

Sâmbătă și duminică cu programare în prealabil la numărul de telefon afișat

Spre locație

Indicații spre locație
cu Google Maps