Istoric

Deși nu se păstrează aproape nimic din incinta fortificată, biserica din Seliștat impresionează ca exemplu conservat aproape intact de cetate bisericească de început de sec. al XVI-lea. În vârful unui deal de pe platoul dintre râurile Hârtibaciu și Olt se pare că s-a construit în a doua jumătate a sec. al XIV-lea o biserică sală fără turn. În 1500 corul este întărit cu contraforți, înălțat cu încă patru niveluri și protejat de un drum de strajă din lemn. Ceva mai târziu, nava este acoperită cu o boltă cilindrică și primește un cat de apărare din zidărie de cărămidă și piatră.

Între contraforți și zidurile bisericii se află guri de păcură. Pe partea de nord a ansamblului se păstrează încă o casă fortificată, iar pe partea de sud au fost construite vechea și noua școală, precum și căminul cultural, folosite azi ca centru pentru tineri. Interiorul simplu al bisericii a fost renovat în 2010.

Vizualizare tur virtual

Pe butonul de mai jos se poate vizualiza on-line turul virtual al Bisericii Evanghelice Fortificate din Seliștat.

Date contact

0268 211 994
bezirkmediasch@gmail.com

Preț bilet

15 RON
L-V: 09:00 – 18:00

Spre locație

Indicații spre locație
cu Google Maps